5 motive pentru care sa incerci cursuri dans Bucuresti

Beneficiile unei activitati aerobe, pot fi nepretuite, iar dansul face parte din aceasta categorie minunata!

1.       Primul motiv pentru care ar trebui sa te gandesti serios sa cauti si sa te inscrii la cursuri dans Bucuresti, este fara doar si poate increderea in tine pe care ti-o va insufla dansul ca si activitate, care necesita multa disciplina si efort! Aceasta incredere in tine si noua stima de sine imbunatatita, vor fi reflectate cu siguranta si in celelalte activitati profesionale sau personale din viata ta! Imbunatatirile vor fi mai mult decat vizibile.

2.       Al doilea motiv pentru care ar trebui sa-ti doresti sa iei lectii de dans, este bineinteles, socializarea! Nimic nu este mai benefic decat o activitate in grup, unde vei cunoaste oameni noi! Stilurile de dans cu parteneri sunt cele mai indicate!

3.       Noi studii arata si confirma ca dansul si de altfel invatarea unei noi discipline sportive, oricare ar fi ea, imbunatateste semnificativ memoria si functiile cognitive!

4.       Poate unul dintre cele mai importante motive al acestei liste este fara indoiala faptul ca aceasta activitate ajuta enorm la relaxarea fizica si mentala! Inlaturarea stresului este extrem de importanta in contextul vietilor (mai ales profesionale) pe care le ducem zi de zi! Este foarte greu sa te gandesti la toate grijile sau sa fii cuprins/a de o stare generala negativa, in timp ce dansezi pe o muzica ritmata si molipsitoare, nu-i asa?

5.       Nu in ultimul rand, si extrem de important este faptul ca a dansa este mai mult decat...distractiv! Nu conteaza ce aspiratii ai, daca vrei sa devii un profesionist desavarsit sau virtuos al acestui sport - arta, daca-l putem numi asa, sau daca doresti doar sa intreprinzi o activitate pozitiva si amuzanta la sfarsit de saptamana...In orice situatie, te vei distra de minune! Este incredibil de benefic si pentru cei mici! Ii puteti inscrie de la varste fragede la cursuri dans copii! Recomandarea noastra este Academia de Dans „Triumph Dance Academy”, unde il veti intalni pe Iulian Panait - dansator profesionist, dublu campion national, dublu vicecampion national si reprezentant al Romaniei la trei Campionate Mondiale de dans sportiv.
Nu te-am convins inca?


Pe curand!

Scrisori către un prieten din viitor

Dragă Prietene,

Azi noapte nu puteam să dorm. Citisem deja capitolul 5 dintr-o carte numită Tess of the D’Urbervilles pe care o studiez la şcoală cu copiii de clasa a 11-a; mâncasem câteva senviciuri cu pastă de ton; privisem la televizor marcarea a trei goluri în partida dintre Bordeaux şi Saint Etienne, unde jucau mai mult negri decât albi, dintre care mama unuia dintre ei, din Congo sau aşa ceva, după spusele comentatorului, era Prinţesa Satului. Nu mai ştiu dacă altul sau acelaşi negru plecase de la echipa belgiană unde jucase înainte să ajungă la TSK Moscova, iar apoi la Saint Etienne, din cauza rasismului din Belgia, după spusele aceluiaşi comentator, care la rândul lui reproducea, chipurile, spusele jucătorului.
Acest comentariu a ocazionat un scurt schimb de replici între mine şi fiul meu Beta care tocmai împlinea vârsta de optsprezece ani.
Eu: I-auzi! Rasism în Belgia, poftim.
El: Păi ce te miri?
Eu: Ai observat că tocmai ăştia care au futut pe cineva în toate felurile nu pot să-l sufere după aia? Poate că îi roade în subconştient remuşcarea. Că doar Belgienii le-au tras-o urât la Congolezi, ca să nu mai vorbim de Ruandezi.
El: Nu cred că de-aia sunt rasişti.
Eu: Da, ai dreptate. Probabil că e vorba de nemulţumirea veşnică a răului: că oricât rău ai face, nu e niciodată destul de rău. Tu credeai că i-ai omorât definitiv, şi când colo, uite-i că mai trăiesc, ba mai vin şi peste tine în Belgia ta natală unde joacă fotbal, şterg pe jos, cântă, fac frigărui, naiba să-i ia că de orice se pot plânge că duc lipsă, numai de vitalitate nu.
Asta cu vitalitatea nu mi-a venit azi noapte pe la unu când purtam această conversaţie cu fiul meu de optsprezece ani. Asta mi-a venit acum când îţi scriu scrisoarea asta, dar nu cred că dau dovadă de altceva decât de obişnuita tendinţă a oricărui muritor de a înflori niţel realitatea pentru că am băgat-o în dialogul de aseară.
Ceva mai devreme, purtasem o alta scurtă conversaţie cu fiul meu Kappa, în vârstă de şaisprezece ani şi jumătate, pe tema Prinţesei Satului.
O curvă, a zis Kappa. Hai mă, dă-o dracului, de ce-o faci pe mă-sa curvă? am zis eu. Şi într-adevăr nu aveam niciun motiv să credem că mama jucătorului de la Saint Etienne şi Prinţesa Satului acestuia ar fi fost o doamnă de moravuri uşuratice, altul decât constatarea că în general moravurile au devenit din ce în ce mai uşoare în ultimii optzeci, apoi cincizeci, apoi zece, apoi cinci ani (şi aşa mai departe), ameninţând chiar ca în viitorul din care faci parte chiar tu, prietene al gândului meu, să fi ajuns practic imponderabile, uşoare ca firul de borangic sau aripa de fluture şi plutind aidoma acestor metafore spre cerul de o culoare incertă şi relativă.
Cu toate astea, nu puteam dormi. Mă suceam şi răsuceam în patul meu de la mansarda imobilului în care locuiesc, pe fereastra căruia se întrevede o geometrie complicată, încoronată de un grupaj de acoperişuri din ţiglă şi plastic şi iluminată de un bec de mare putere care arde neîntrerupt la fereastra unui misterios vecin noctambul din clădirea unde funcţionează la parter şi etajul unu salonul de înfrumuseţare Da Vinci.
Mă suceam şi mă răsuceam şi dacă ţi-aş spune la ce mă gândeam, ai râde de mine şi cu fundul, prietene din viitor, aşa că mai bine îţi spun la ce m-am gândit după ce am terminat cu gânditul la ceva care m-ar umple în ochii tăi din viitor de un ridicol mai insuportabil pentru noi, muritorii, decât multe alte lucruri insuportabile, şi pe care prin urmare nu-l pot împărtăşi.
Sper că asta nu te deranjează. Sper că îţi dai seama chiar de acolo, din viitor, că oamenii pur şi simplu nu pot împărtăşi tot ce îi face să fie fericiţi sau nefericiţi, să ofteze de plăcere sau durere, să se ridice şi să se culce, să plece şi să vină, etc. etc. etc. Ceea ce pot să-ţi comunic, îţi voi comunica fără nicio reţinere sau falsă pudoare, chiar dacă pe alocuri, aşa cum vei constata şi singur, suferind de oarecari înfloriri. Cât despre ceea ce nu-ţi pot comunica, va trebui să înţelegi singur, sau, desigur, să nu înţelegi.
E riscul pe care mi-l asum, pe care şi-l asumă de fiecare dată fiecare vorbitor, că poate cineva îl va înţelege, sau că, dimpotrivă, nimeni nu va înţelege nimic.
Dar deja mă lungesc nepermis de mult. După un număr x de suciri şi răsuciri, mi-a dat prin cap următoarea idee. Nu e genială, recunosc, dar e a mea.
Voi scrie o carte, mi-am zis. Această carte îi va fi adresată şi dedicată unui cititor din viitor (tu) şi va consta într-un număr x de scrisori. Scrisorile vor aborda diverse teme de viaţă: naşterea, moartea, căsătoria, sexul, locul de muncă, fericirea, educaţia, toaletele publice, cinematograful, împărţirea lumii în întâi, a doua şi a treia, tortura, libertatea, examenele, prietenia, literatura şi celelalte arte, aspecte economice, simularea, precum şi multe altele care nu-mi veniseră încă în cap dar, cu siguranţă, odată ce mă voi apuca de treabă, vor veni.
Această carte va începe cu observaţia, elementară dar tabu în societatea noatră, că eu, cea care îţi scrie acum aceste rânduri, fiinţă unică şi irepetabilă, voi muri la fel cum înaintea mea au murit nenumăraţi bărbaţi şi nenumărate femei şi aşa cum după mine vei muri chiar tu, dragul meu prieten din viitor, aşa cum vor muri copilaşii tăi, dacă ai copii, ai căror copilaşi la rândul lor vor muri, şi că oricât de simpatic şi de drăguţ şi de unic şi de irepetabil ţi s-ar părea ţie acum faptul că exişti, respiri, mănânci senviciuri, ai gânduri secrete şi ai gânduri nesecrete, etc. etc., fapt este, şi este un fapt, că într-o bună zi toate astea vor înceta.
Aici urma să te rog să te opreşti un pic, să ridici ochii de la citit şi să te concentrezi asupra acestui fapt, real, crede-mă, cel mai real dintre toate, că într-o bună zi, toate astea nu vor mai fi pentru că nu vei mai fi nici tu.
Urma să adaug următoarele cuvinte: Dar gândeşte-te la asta din toată inima, prietene, nu doar aşa de ochii lumii. Nu da numai aşa o raită superficială prin câteva cimintire din amintirea ta sau pe la pomeni şi parastase, cu ironie, cu o condescendenţă vag mieroasă, de parcă moartea ar fi doar o preocupare de oameni umili şi superstiţioşi. Nu, prietene, nu aşa. Gândeşte-te din toată puterea la ce-ţi spun. Nu mai mult de treizeci de secunde, e îndeajuns.
Ţi-aş fi spus asta pentru că în societatea noastră şi în vremea noastră din interiorul cărora îţi scriu aceste rânduri subiectul moarte nu este permis. Putem vorbi despre orice şi, crede-mă, vorbim, putem scrie despre orice, ne-am eliberat de toate tabu-urile, suntem liberi şi uşori ca borangicul şi ca aripa de fluture, dar despre moarte, nu, ferească Sfântul, iar cel care o face, sau cea, nu e decât o persoană fie deranjată mintal (depresivă, maniacă, obsesiv-compulsivă şi câte şi mai câte), fie una invizibilă şi inaudibilă, pe care n-o vede şi n-o aude nimeni oricât ar vorbi şi-as scrie, pentru că subiectul nu interesează pe nimeni.
Înţelegi, prietenul meu din viitor? Pe nimeni.
Şi mă gândeam să-ţi spun: Bucură-te de marele privilegiu pe care ţi l-a conferit destinul, prietene, acela de a fi singurul muritor printre nemuritori.
Ştiu că n-ai înţeles nimic până acum. Voi relua totul pe îndelete, pas cu pas. Îţi voi explica tot, tot, îţi promit. Dar nu azi. Azi nu, dar mâine.

Te îmbrăţişez cu drag dar fără dor căci ar fi de-a dreptul absurd,

Prietena ta din trecut

OMUL DIN AMINTIRI

Ma trezesc uneori noaptea si imi amintesc de acea respiratie, care era cu cativa ani in urma alaturi de mine.
Si chiar daca acum nu mai este, mi-I imaginez cum doarme, cu spatele la mine. Ridic maina si o plimb prin aer, imitand de parca l-as mangaia pe umar.

Simt cum respira, cum viseaza, cum strange perna in brate. Tin minte orice detaliu, fiecare miscare. Ii placea sa il cuprind si sa dormim asa. L-am iubit foarte mult si am crezut ca distanta dintre noi si timpul si-au pus amprenta pe sentimentele mele. Eram sigura, ca atunci cind il voi vedea dupa 2 ani si jumatate de despartire, il voi privi ca pe un strain. Insa nu stiam nici eu, ca sentimentele mele sunt atat de puternice. M-am convins ca numai acest om poate sa trezeasca asa trairi in mine, sa ma treaca fiorii de la o simpla privire de-a lui. L-am vazut si eram pe punctul de a-i sari in brate, sa-i spun ca il iubesc la fel cum l-am iubit toti acesti 5 ani si ca doar alaturi de el am simtit ce inseamna o dragoste adevarata. Si nu credeam ca exista asa ceva. Eram materialista, pana in momentul cand ne-am revazut.. Mereu cautam convertor valutar banci.
Se casatoreste. M-am bucurat sincer pentru el, desi in inima am simtit un cutit. L-am imbratisat, l-am felicitat. Am petrecut o noapte impreuna. Ultima probabil din viata asta. Am vorbit mult, ne-am amintit de noi doi si de timpul cand am fost impreuna. Inchideam ochii si simteam cum ma priveste. Citeam pe fata lui un profund regret. M-a descoperit altfel-o noua persoana de care i-a placut. Am dormit intr-un pat, dar fara sa ne atingem. L-am intrebat daca ar fi in stare sa isi insele viitoarea sotie si mi-a zis ca nu. Si cu toate acestea, simteam cum incearca sa se apropie de mine, ma atingea parca din intimplare. Imi dadea de inteles ca ar face-o acum, aici si mereu cu mine. Imi dadea de inteles ca e gata sa rupa orice, doar sa ma darui lui din nou. Mi-am muscat buzele, am strins plapuma in maini si m-am prefacut ca dorm. Am rezistat contra vointei mele da a-i cadea din nou in brate. Dormeam in pat ca doi straini. Era cu spatele la mine ca pe timpuri. Am ridicat maina sa il mangai pe umar. Nu am avut curaj sa il ating si am plimbat-o pe deasupra corpului lui. De atungi nu imi gasesc loc. Nu am mai iubit pe nimeni asa. El mi-a fost si frate, si prieten. Cu el am barfit, cu el m-am batut, pe el l-am urat de moarte si am vrut sa-I fac mult rau, el m-a sustinut cand mi-a fost cel mai greu. Cu el m-am simtit cel mai bine. Il iubesc si vreau sa fie fericit.

LA CE VÂRSTĂ EXISTĂ DRAGOSTE

La ce varsta ne indragostim? Mai tinem minte acei fluturi in stomac? Si, de ce o facem? La gradintita, simtim o placere deosebita de a imparti acelasi teren de joaca cu cel mai istet cloeg de grupa, sa rosim atunci cind ne trage de cosite si mergem cu capul in jos cind educatoarea ne aranjeaza cite doi in rind. E un joc copliaresc. Nu cred ca ne putem indragosti la asa varsta frageda. La 15 ani, emotiile se intensifica. Inima bate mai tare atunci cind vecinul chipes pe care il simpatizam, ne trece calea. Preferam sa ocolim, sa mergem pe alt drum doar ca sa nu dam ochii cu el. Il urmarim de la distanta, ii scrim scrisorele pe care mai apoi le rupem. In agenda desenam inimioare cu numele lui. Ne indragostim de acei ochi negri, verzi, albastri, de mersul rebel, de coafura neordinara. Asa e aceasta varsta. Tot ce conteaza este ca e cel mai tare tip din cartier, din scoala. Visam sa fim prietena lui, asa incit sa ne invidieze toate fetele. Nu conteaza cine este si din ce familie. E simpatic, si daca fumeaza si consuma alcool inseamna ca e cel mai tare. La 20 de ani. Viziunea se schimba. Avem nevoie de cineva cu care sa ne petrecem timpul. Sa iesim la plimbare prin parc, la disco. Si il iubim pentru cuvinte frumoase, pentru buchetelul de flori daruit cu stangacie, pentru mesajele de noapte buna. Ar fi bine sa aiba studii superioare si nu cumva sa fie mai mare decat noi cu 5 ani. Atunci pentru noi conteaza mai mult distractia, cit de amuzant este si cit de bine ne simtim cu el. Plangem la orice cearta si ne impacam in jumatate de ora. Stam iarna afara si ne incalzim in brate. Cele mai frumoase momente si cele mai romantice. Cand implinim 25 de ani cautam deja ceva mai stabil. Un barbat serios, cu serviciu, stabilit. Petrecem putin timp impreuna fiind prinsi cu serviciul. Uitam cand am fost ultima data la disco sau ne-am plimbat impreuna. Nu mai vorbim ore in sir la telefon. Sunetele sunt scurte si exacte. Ne intilnim seara, facem sex si la somn. Complimente – mai putine, declaratii de dragoste-de ce sa le facem daca stim ca ne iubim. Cate un buchet de flori de 8 martie si la ziua de nastere. E dragoste matura. Avem nevoie de stabilitate si de o asigurare financiara. Barbatul nu neaparat sa fie cel mai tare din cartier si cel mai simpatic. E suficient ca castiga bine. La 30 de ani in general nu conteaza aspectul fizic. Acum deja femeile, marerialiste si disperate, cauta ca el sa aiba BMW, sau Lexus. Nu conteaza nici chiar daca e insurat. Il iubim pentru ca ne face cadouri scumpe, ne daruieste flori si are buzunarul gros. Si nu conteaza ca e mai mare cu 10-15 ani decat noi. Il iubim, daca il iubim, pentru ca e pus pe picioare. Si vom compensa aceasta lipsa a dragostei cautind alti barbati mai tinerei decit el, ca sa ne satisfacem dorintele si sa ne reamintim ca suntem femei. La 40 de ani nu cred ca mai exista dragoste. Femeile se resemneaza si se deprind cu lipsa unui barbat sau din contra, cu prezenta mai multor. Femeile sunt independente si au nevoie de un barbat care sa-i fie alaturi doar uneori. Nu isi imagineaza ca ar trebui sa gateasca pentru cineva sau sa ii stranga ciorapii prin camera. Se simte bine singura, mai ales daca isi poate asigura traiul. Daca intilnim un barbat la asa varsta, ne atasam de bunatatea, de calmul si intelepciunea lui. Ne simtim in siguranta si suntem gata sa intimpinam batranetea alaturi de el. La 50-60 de ani dragostea este o raritate. Si cu toate acestea mai intilnim doi batranei care se tin de maina si se giugiulesc. Dar e dragoste asta sau doar nevoia de a nu fi singuri?
Recapitulez. Rezumat: la 5-10 ani iubim colegul smecher care ne trage de cosite-deci nu iubim, la 15- vecinul rebel si chipes- deci aspectul fizic. La 20 de ani ne indragostim de romanticul incurabil. Cei 25 de ani vor alaturi un barbat educat si stabil financiar. 30- doar banii. La 40 de ani ne indragostim de barbatul cu care ne este comod si sigur. 50-60 ne atasam de batranelul cu care petrecem timpul. Sunt materialista.

PARTENERUL PERFECT

Practic toți am avut în viață situații de genul : doar sex – fără obligații, fără sentimente. Și câți dintre voi ați respectat limita? Nu există sex fără sentimente și nu există sentimente fără sex. La femei e mai complicat. Științific demonstrat că fără să vrea, când are un act sexual femeia emana hormoni, care la nivel de subconștient o fac să se atașeze. La bărbați în schimb e mai simplu. Și cum să-i explici lui, atunci când își trage pantalonii spunând, că așa a fost înțelegerea de la bun început, ca si cum ar avea niste echipamente de protectie. Cum să-l faci să înțeleagă că tu nu ești o mașină, ci un om cu sentimente? Te va privi nedumerit și nu va înțelege nicio boabă din ceea ce vrei să-i spui. El doar a fost programat așa că nu are cum să se atașeze. Și totuși oamenii continuă să o facă. Doar sex-fără obligații și nu neaparat protejat. Și femeile și bărbații merg conștient la așa ceva, își găsesc un partener care sa nu le trimită cîte 50 de mesaje pe zi, să nu sune și să ceară explicații. Își aleg un partener cu care să le fie comod. La orice oră, în orice zi. Care vine atunci când îl chemi, care pleacă fără să se supere și care imediat după sex, te petrece fără să te întrebe când revii. Și totuși de ce oamenii o fac? Unii au iubiți, iubite și ei continuă să rămână fideli partenerului perfect. Poate că astfel își manifestă cele mai ascunse gânduri, dorințe, sau poate că se plictisesc de relația care devine o rutină și vor să își amintească de vremurile bune. Sunt oameni absolut normali, doar că își doresc diversitate în viața lor. Sex fără obligații. Nu există. La un moment dat oricum mecanizmul încetează să mai funcționeze. Adaptez un caz improvizat ca fiind unul concret. E singură. De mult timp singură. Simpatică, deșteaptă și are nevoie foarte mult de atenție și afecțiune din partea unui bărbat. Face cunoștintă cu el. Drăguț, brunet, ochi negri și foarte pasional. Nu durează nici două zile și se culcă cu el. E conștientă că în jurul lui aleargă multe tipe, dar se preface că nu o interesează. După prima seara au o înțelegere. Se simt bine împreună, petrec frumos timpul, sunt compatibili în pat așa că nu vor complica lucrurile. Ea cîntărește bine. Acceptă cu toate că în adâncul sufletului speră că îl va îndrăgosti de ea. Tipmul trece, sexul din ce în ce mai bun. Ea se îndrăgostește, el mai are desigur și alte aventuri. Ea ar renunța, dar a fost atât timp singură și are atîta nevoie de un bărbat alături, încât e nevoită să îl accepte alături măcar și în pat. Iar sexul e atât de bun…

Sex din prietenie

Stăteam în fotoliu, cu o ţigară în mîină şi îl priveam. Dormea de-a lungul patului, cu braţele şi picioarele desfăcute. Răsufla intens şi des, semn al oboselei. Îl priveam şi încercam să îmi imaginez cum va fi ziua de mîine. Mă întrebam dacă am să-l pot privi în ochi. Pe moment îmi veni o idee. Să mă prefac a doua zi dimineaţa că dorm strîns, asfel voi evita situaţia neplăcută de a discuta. El va hotărî ca eu dorm, îşi va lua încet hainele, de frică să nu mă trezească şi va ieşi pe uşă în fugă, încheindu-şi nasturii de la cămaşă în timp ce va coborî scările blocului.

M-am ridicat şi am ieşit la balcon. Aerul rece şi proaspăt de primăvară mă făcu să mă simt împlinită în suflet. Am mai aprins o ţigară. Am tras cu foame din ea şi în timp ce expiram fumul, am zîmbit satisfăcută.


Prin minte mi-au trecut scenele fierbinţi în care ne-am pierdut capul noi doi. Ne cunoşteam de mult timp,de cînd eram copii, dar nu m-aş fi gîndit niciodată că voi ajunge cu el în pat. A început totul de la o simplă întîlnire în parc. Amintiri și discuțiii pînă la o oră tîrzie, aşa că s-a oferit să mă conducă pînă acasă. Am fost politicoasă şi l-am invitat să intre, fără să am alte intenţii. Acolo la o cafea discuţiile au continuat.

Nu mai ţin minte exact cum a ajuns mîina lui pe piciorul meu, buzele pe gîtul meu şi mîinele mele pe fermoarul pantalonilor lui.Ştiu doar că a fost pasional…Fumez…Îmi muşc buzele şi închid ochii de plăcere…Ne sărutam şi înţelegeam ambii că între noi nu va mai fi ca altă dată şi că trebuie să ne oprim cît nu e prea tîrziu. Dorinta însă era mai mare decît toate remuşcările. Mi-a sărutat cu foame tot corpul, m-a mîngiat cu pasiune şi nebunie. M-a excitat pînă la durere, însă nu s-a grabit să înceapă procesul. A lungit preludiul dîndu-mi de înţeles că pentru el nu e o simplă partidă de sex, ci vrea să facă dragoste cu mine.Am tremurat de plăcere pe tot parcursul actului. Se pricepea atît de bine la tot ce trebuia să facă de parcă îmi citea gîndurile. Era atît de bun la pat, căci pentru un moment am început să am îndoieli de capacităţile proprii. Aşa că am lăsat inhibiţiile la o parte şi am făcut loc fiarei din mine. Îi citeam satisfacţia pe faţă, simţeam cum răsuflă mulţumit gemînd scurt în timp ce mă aflam deasupra lui.

Ne-am iubit ca doi nebuni toată noaptea. El a căzut rupt de oboseală și a adormit, în timp ce eu derulam în minte toate momentele. Mă excitam din nou doar gîndindu-mă la scenele ferbinți și tremuram de dorință…

După cîteva țigări fumate fără întrerupere, am revenit în cameră. Stăteam în fața patului și încercam să găsesc un loc și pentru mine. M-am ghemuit cu spatele spre el. A simțit că m-am băgat lîngă el, m-a cuprins și m-a sărutat pe gît. Am adormit, iar a doua zi dimineața m-am trezit singură în pat. Plecase așa cum îmi dorisem, doar că nuștiu de ce, dar plecarea lui a fost ca un gol în suflet. Mi-a lăsat un bilet pe pernă în care îmi mărturisea că a fost cea mai frumoasă noapte din viața lui.Probabil că și a mea.

De atunci nu m-am mai întîlnit cu cel care mi-a fost coleg de clasă, frate și cel mai bun prieten. Îi simt lipsa și am înțeles că nu există prietenie între femei și bărbați.

Draga Vali,


O iau pe calea scurta inca de acum de la inceput. Eu, sunt unul dintre miliardele de oameni care incearca sa se faca folositor in aceasta imensa camera, numita Pamant, chiar daca stau in regim hotelier Bucuresti.

Iar din postura asta, modesta, de pamantean neinsemnat, in comparatie cu tine, sfant cu state vechi (de discutat aici dar intr-un viitor nu prea apropiat), doresc sa-ti transmit un mesaj de ziua ta. Te urasc! Ai reusit sa indobitocesti aproximativ toata populatia acestei planete cu data asta de 14 februarie.

Nu cunosc istoria acestei date si implicit nu cunosc a ta “prea minunata” poveste de viata dar e musai sa ma crezi, ma simt extrem de usurat in aceasta privinta, insa, precum un pilot isi cunoaste “jucaria”, probabil ca alti si altele iti stiu toate suisurile si coborasurile legate de existenta ta de pana acum, povara lor, zic eu.

Recunosc, esti un adevarat brand manager, sti exact cum trebuie abordata problema in aceasta zi a indragostitilor. Iubirea trebuie vanduta sub orice pret, sub orice forma si bineinteles cu nemiluita, in cantitati colosale doar de aceea sunt atatia fraieri pe glob. O nedumerire as avea si eu totusi, de ce 14 februarie? 14 nici macar nu pare un numar incarcat de prea mult romantism, sincer, eu as fi preferat data de 29 februarie, erai cu mult mai bine vazut in gasca celor ca mine, care nu te prea simpatizeaza, ai fi putut deveni chiar ok, sti cum se spune “mai rarut, ca-i mai dragut” iar odata la 4 ani crede-ma, aproape oricine ar fi putut sa suporte fastul zilei tale.

Si de ce o zi speciala pentru indragostiti? Dragostea se poate declara in orice timp, de la o zi exceptionala de vara cu soarele topind trupurile amorezilor pana la o zi de iarna in care tipul si tipa joaca fazan, acel joc al copilariei, unul in bratele celuilalt iar langa ei pe masuta stau asezate doua cani potrivite, umplute cu ceai de menta.

Dar nu ai de unde sa sti ce inseamna pasiunile si trairile oamenilor de zi cu zi, cand tu esti preocupat sa fi un manager care se autodepaseste de la an la an sperand ca intr-o noapte de 14 spre 15 februarie, sa-ti numeri incasarile si sa realizezi ca l-ai surclasat pe rivalul numarul unu in domeniul marketingului, Mos Craciun.

Insa, ziua ta imi creaza si o placere nemasurata, toti sunt preocupati astazi sa-si arate maretia inimii si puritatea sufletului, unul altuia iar de tine uita, nimeni nu iti ureaza un simplu La Multi Ani, ce bine trebuie sa te simti cand toti sarbatoresc de ziua ta dar nu-ti spune unul, acel simplu “bre Vali, sa ne traiesti”. As mai avea si o a doua placere meschina, aceea ca nu ai vreun frate mai mic care sa fie sarbatorit in toiul verii acolo prin 14 iulie, de genul Sf. Valentin Cel Mic sau Sf. Valentin Inima de Euro, e bine ca parintii tai s-au oprit la tine, altfel cu siguranta vara ar fi fost mohorata cu fratele tau prin preajma precum o zi autentica de toamna.